Nașterea „Rivierei Franceze”

Orașul de pe litoral extrem de instagramabil Menton may well be lesser known than its Riviera neighbors, but it –along with Nice– was instrumental in establishing the French Riviera as possibly the oldest winter vacation spot in the world. Jean Cocteau și-a pictat faimoasele fresce de dragoste aici, și Nobilii englezi au plantat grădini exotice în jurul vilelor italiene umbrite de palmieri.

Triburi și romani

Traces of occupation go back 3000 years or so, but until the end of the 18th century, the area later known as the Côte d’Azur was a remote and impoverished region, known mostly for fishing, olive groves, and flowers used in perfume. Tribal people now called “Ligurians” were the first known inhabitants of the French Riviera in historical times.

Not much is known of these aboriginals, only that they built fortified villages, notably on the site of modern Nice. Some centuries later, Greeks from overcrowded Foceea mutat, mai întâi în Massilia (Marsilia), apoi spre Hyères și Nice, as they tended to do wherever there was a chance of industry or commerce.

Grecii au adus vița (informând cu atenție locuitorii dinainte ce putea fi extras din stocul sălbatic indigen din zonă), precum și măsline și alte produse ale civilizației lor avansate. Celții, care în același timp își puneau rădăcini până la sud, până la Riviera, preferau țara de deal mai sălbatică sus de pe coastă - și să facă raid în loc de comerț.

Locuitorii terenului de-a lungul acestei fâșii de coastă fuseseră obișnuiți să opereze independent de controlul „central”. Ocuparea forțată a romanului – așa cum este comemorată de trofeul din La Turbie— was an important exception, but even then the numbers of occupiers was small and they had a specific task, to defend Roman access and trade routes, with little concern for the local inhabitants.

After the Roman retreat, and before the 18th century, the pockets of inhabited land were tiny compared with the wide swathes of rocky, scrubby hillsides and boggy river estuaries. Communities were isolated. Mosquitoes drove everyone mad, and getting around was dangerous and slow (little has changed).

Mai presus de toate, era un loc plictisitor, sărac și necult, dărăpănat și neglijat de lumea exterioară. Așteaptă să fie „salvat”. Împărțită între sferele de influență franceză și „italiană”, nu era o societate coerentă nici măcar în limitele ei controversate. Apoi au venit britanicii să transforme zona și să creeze „Riviera Franceză” așa cum o știm noi...

Cum au transformat britanicii Riviera Franceză

In the 18th century, a taste for travel developed amongst the English aristocracy, especially spending the winter on the French Riviera. Viewed as a Garden of Eden, the South of France was also the natural ‘route’ to Italy and its culture, which was a fashionable place to experience, among the elites.

This seasonal migration of the English upper classes was quickly copied by other European elites, all in search of a mild winter. At the beginning of the 19th century, the health argument emerged – people would go to these winter resorts as a medical treatment.

Secolul al XVIII-lea a creat stațiunea de iarnă, iar secolul al XIX-lea a sigilat-o.

Primul călător britanic care a descris beneficiile pentru sănătate ale zonei a fost romancierul Tobias Smollett, who visited Nice in 1763 when it was still an Italian city within the Regatul Sardiniei. He brought Nice and its warm winter climate to the attention of the British aristocracy with ‘Călătorește prin Franța și Italia (particularly Nice)‘, written in 1766. It’s a highly-amusing travel diary in the form of letters, in which he fell in love with Nice, foresaw the merits of Cannes (then a small village) as a health-resort, and envisioned the possibilities of the Drumuri Corniche. La scurt timp după ce a fost publicată, britanicii bolnavi au început să călătorească pe Riviera Franceză, devenind astfel prima zonă de stațiune de iarnă din lume.

Aproape imediat, doctor scoțian John Brown a preluat această idee și a devenit faimos pentru că a prescris ceea ce el a numit „climatoterapie”: o schimbare a climei, pentru a vindeca o varietate de boli. În 1780, și-a publicat „Elemente de Medicină', care pentru o vreme a fost un text influent. Ea a expus teoriile sale, adesea numite „sistemul brunonian de medicină”, care a înțeles în esență toate bolile ca o chestiune de suprastimulare sau substimulare. Controversatul și simplist așa-numitul „teoria brunoniană’ dictated that all diseases fall into one of two categories: those caused by the absence of stimulus and those caused by too much stimulus. He and his contemporaries regarded the Mediterranean climate as offering a considerable variety of tonic and sedative environments.

Păstrând impulsul, doctor britanic John Bunnell Davis și-a scris cartea din 1807, "The Ancient and Modern History of Nice'. A devenit încă o altă voce care a pledat pentru efectul curativ al Rivierei Franceze asupra bolilor. El a scris, „Cine se poate îndoi pentru o clipă de faptul că sănătatea este mai probabil să revină atunci când calea spre dobândirea ei este presărată cu flori; când povara dureroasă care copleșește sufletul este ușurată prin ocupații agreabile și când anxietatea este schimbată cu răbdare și resemnare?

This theory dominated European medical thought for roughly one century, until the late 1800’s, and the entire Mediterranean coast became something of a winter health resort for sufferers from all sorts of diseases (especially tuberculosis, which was killing one in six in England). Once Napoleon had been defeated in 1815 and peace prevailed on the continent, the British in particular began to flock to Nice, mostly for their health, and always in winter.

François-Joseph-Victor Broussais, un renumit medic francez, a devenit foarte popular la începutul anilor 1820; teoria sa medicinală se baza pe teoria brunoniană. Istoricul francez Paul Gonnet a remarcat că medicii au trimis „Pe țărmurile noastre, o colonie de englezoaice palide și neașteptate și fii abătuți ai nobilimii aproape de moarte”.

Popularitatea Rivierei Franceze a explodat și mai mult când doctorul britanic James Henry Bennet a început să promoveze climatul din Menton ca un remediu pentru sănătate. Bennet a studiat medicina la Paris și, după ce a lucrat ca medic timp de 25 de ani, a contractat ceea ce s-a autodiagnosticat ca tuberculoză (this was before they knew the cause was bacteria). In 1859, he claimed that he went to Menton to “…die in a quiet corner, like a wounded denizen of the forest” (but it’s more likely that he was familiar with the Brunonian theory and went to be cured). But instead, his health greatly improved, and he visited Italy the next year, but found the “unhygienic state of the large towns of that classical land undid the good previously obtained”. Unimpressed with Italy, he returned to Menton and started a medical practice.

Când s-a vindecat complet, s-a întors în Anglia pentru a-și anunța pacienții despre Menton. Vestea s-a răspândit rapid, printre care și pacienții noti ai lui Bennet Robert Louis Stevenson și Regina Victoria. From then on, he spent every winter in Menton.

Cartea sa din 1861Iarnă și primăvară pe țărmurile Mediteranei' a sporit rapid popularitatea orașului Menton (numit pe atunci „Mentone”) ca destinație. Bennet a considerat că clima caldă și uscată a Rivierei Franceze, precum și o dietă adecvată, vindecă persoanele care suferă de tuberculoză. Mai târziu a fost tradus în alte limbi și publicat în alte țări, aducând pe toți de la germani la americani la Menton. Alți medici s-au alăturat în curând corului.

In timp ce Lordul Brougham pusese recent Cannes pe hartă for carefully-selected members of London’s upper-crust society, readership of Bennet’s book was widespread and created an overwhelming influx of tourism. Many aristocrats, mostly with various health ailments, flocked to the French Riviera with the hope of getting cured. Without a doubt, more than one ‘consumption’ victim had asthma rather than tuberculosis, and getting away from the cold, damp and very smoggy British cities would have been all the ‘cure’ they needed.

În 1882, Regina Victoria took Bennet’s advice and came for an extended vacation, opening the floodgates for royals and high society to follow. She visited eight times after that and told her friends about how much she loved the area.

La propunerea reginei, Winston Churchill a ales să-și picteze peisajele și mulți scriitori de călătorii celebri din secolul al XIX-lea (cum ar fi Robert Louis Stevenson, Somerset Maugham, Scott Fitzgerald, Ernest Hemingway, HG Wells, Edith Wharton, Louisa May Alcott și Aldous Huxley) au început să scrie despre asta.

Au fost construite căi ferate, vile mărețe au înlocuit fermele din piatră, iar vagoane ornamentate care transportau duci și prinți au început să apară de-a lungul drumurilor de coastă înaltă deasupra mării strălucitoare. Curând după aceea, Riviera Franceză a devenit faimoasă în SUA ca un loc de vacanță de lux și plin de farmec pentru celebrități și jet-setters.

De-a lungul secolului al XX-lea, americanii au transformat și mai mult Riviera Franceză, mulți dintre cei mai faimoși autori americani și vedete de film petrecându-se sau mutându-se aici. Superstar Grace Kelly s-a căsătorit cu Prințul de Monaco, Rita Hayworth a cunoscut și s-a căsătorit cu un prinț aici, Sean Connery bought a villa in Nice și au filmat scene din „Never Say Never” în orașul vechi din Menton, iar americanii cu bogăție sau faimă au plecat în vacanță aici.

Fără influența britanicilor și americanilor bogați, Riviera Franceză nu ar fi ceea ce este astăzi.

Francezii au descoperit în cele din urmă zona ca un loc de vacanță mult după cei vorbitori de engleză și, în cele din urmă, au început să construiască case de vacanță mai mici și blocuri de apartamente în sus și în josul coastei. Acum, Riviera Franceză este un amestec aglomerat de turiști, expați vorbitori de limba engleză și francezi.