Comenzi rapide
Istoria Saint-Tropez: pirați și pictori
In timp ce Saint-Tropez a fost pus pe harta destinației internaționale pentru jetset de către Brigitte Bardot și vedetele care au urmat, it has a long and interesting history that spans far farther than the 1950s. The present incarnation of the town was shaped not just by celebrities, but over centuries, by its seafarers. Thanks to its fishermen, captains, and crews, Saint-Tropez was renowned in all the world’s ports, and, as a result, some of history’s most admired sailors dropped anchor in this charming town.
Omul fără cap
În anul 68, Saint-Tropez și orașele Grimaud și Cogolin și-au primit numele de la un incident nebun care a implicat un bărbat fără cap, un cocoș și un câine. Puteți citește aici povestea uimitoare.
Un St Tropez abandonat capătă o viață nouă
Like many parishes in Provence, Saint-Tropez had been abandoned by its residents after wars, epidemics, and famines-the three scourges of the Middle Ages. In 1470, the nobleman Raphael de Garessio organized the repopulation of Saint-Tropez at the request of Jean Cossa, the feudal overlord for the Gulf of Grimaud.
Primii tropezii au sosit din Italia sau din satele din apropiere și și-au construit casele în jurul turnului castelului parțial demolat, care acum este Chateau Suffren pe Place de la Mairie . Inițial a fost un mic sat cu doar trei străzi: rue du Portalet, rue du Puits și rue Saint-Esprit, toate care există și astăzi.
Portul și decimarea fundului mării
Little by little, the port in St Tropez developed and surpassed the nearby Port of Cavalaire, which had been active since ancient times. The town experienced remarkable growth throughout the 16th century and attracted both sailors and merchants.
Un secol a trecut înainte ca ținuturile situate între mare și orașele din Gassin și Ramatuelle began to be cultivated. Vineyards dominated to the extent that the quantity of wine produced quickly grew to be more than what was needed for the local population. The Tropezians, who were already looking out to sea, began to export it to Provence and the ports of Italy. The sailors also exported everything that the Massif des Maures had to offer, such as wood, cork, or chestnuts.
Alături de această activitate de transport maritim de coastă, a început să se dezvolte o industrie substanțială a pescuitului. Micile afaceri de pescuit au prins peștele pe care localnicii îl mâncau în fiecare zi; iar apoi, din secolul al XVII-lea, marile companii de pescuit au folosit capcane „madrague” pentru a prinde ton.
Economia maritimă a inclus și prestigioasa industrie, dar distructivă, de recoltare a coralilor roșii, cu corali smulși din adâncurile stâncoase unde Masivul des Maures se întâlnește cu apele azurii ale Mediteranei. Recoltarea s-a făcut prin scufundări libere pentru coralul cel mai apropiat de suprafață sau, mai frecvent, cu ajutorul unei „Croix de Saint-Andre”, o cruce de metal cu plase care era târâtă peste fundul mării pentru a smulge coralul mai adânc. .
In the 1540s, Tropezian coral harvesters were recruited by boats from Marseille to capture this ‘red gold’ off the coasts of North Africa. While this harvesting was extremely and permanently damaging to sea-life, the coral industry further contributed to the enrichment of the town, which counted nearly 4000 residents by the end of the 16th century.
Piratii, frica si sclavia
In the 1510s, pirates called ‘the Barbarossa brothers’ (one of whom became famous as “Red Beard”), were in the service of the Sultan of Constantinople. They initiated decades of Muslim piracy along the Christian coastlines, and Saint-Tropez did not escape these depredations.
De-a lungul anilor 1500, bărbați, femei și copii au fost răpiți și ținuți pentru răscumpărare sau vânduți ca sclavi. Mulți tropezieni, inclusiv femei și copii, au fost luați și vânduți ca sclavi în Africa de Nord. Unii au reușit să scape; alții au murit în captivitate, iar alții, vrând sau fără voie, s-au convertit la religia musulmană și au devenit corsari.
- Nostradamus își amintește de acest pericol insidios și aproape permanent care amenința locuitorii și marinarii într-unul dintre celebrele sale carane: „Nu departe de port, pradă și naufragiu. De la La Cieutat la insulele Stecades. Spre Saint Trope, mărfuri grozave înoată. Vânătoarea barbară pe țărm și sate.”
Această amenințare a fost motivul principal al dezvoltării „milice burgheze”, miliția cu fracțiune de normă care există și astăzi sub forma Corps de Bravade. Inițial, această gardă civilă era comandată de domn sau de un „om onorabil” în lipsa domnului. Din anii 1510 încoace, domnul, care nu locuia adesea în Saint-Tropez, a abandonat treptat obligațiile sale militare. În 1558, autoritățile municipale au decis să compenseze acest vid și s-au ocupat de apărarea orașului prin numirea unui „căpitan de oraș” în fiecare an.
În ciuda pericolelor pirateriei, secolul al XVI-lea a fost încă un secol de creștere pentru oraș și locuitorii săi. Cu toate acestea, secolul următor va fi un secol de criză...
The beautiful period of growth began to slow in the 1600s. Piracy was at its height and a large part of the Tropezian fleet was captured. The archives tell us that from 1607 to 1625, 22 ships, single-mast boats, and barques were seized or burned by the Barbary pirates. The city became impoverished and lost nearly 1500 residents. The poorly dredged port gradually filled with silt.
The situation seemed just as catastrophic in the middle of the century. By the 1660s, the fleet was reduced to a few single-mast vessels and small fishing boats. But, like all crises, this one passed, and a recovery was underway by the end of the century.
Un nou imperiu
The 18th century was marked by a new period of development, as many Tropezians turned to the Ottoman Empire. The Turks no longer had control of the seas and had seen their maritime trade decline. For them, the only solution was to charter ships from the King of France, their sole ally in the Mediterranean thanks to the peace treaty signed between Francois I and Sulieman the Magnificent in 1536.
Oricât de ciudat ar părea, din moment ce această confruntare s-a desfășurat între creștini și musulmani, corăbiile provensale, și în special cele tropeze, au fost cele care asigurau siguranța maritimă a mărfurilor și oamenilor Imperiului Turc. Unii dintre acești marinari aveau să devină șefii marilor dinastii de navigatori.
It was an endeavor that required the experience of the sailors from this small Provencal town. Like other boats based along the Provencal coast, the Tropezian sailors served the Sultan’s subjects by transporting goods and people across the Empire. The local sailors primarily conducted this coastal trade in the eastern basin of the Mediterranean and they often spent half their lives in the east.
Război și bătălii pentru tronuri...
The 18th century was also marked by the “Systeme des Classes” maritime conscription program. This practice, set up by Jean-Baptiste Colbert during Louis XIV’s reign at the end of the previous century, consisted of the state drafting French sailors according to the needs of the royal navy. As a result, the king’s ships had crews made up of fishermen, shipyard workers, and commercial seamen, all supervised by officers who were mainly from the noble classes.
With approximately two-thirds of its men involved in maritime activities, Saint-Tropez was a fertile ground for conscripting sailors. It isn’t surprising that so many of them were called to Toulon to embark on warships. There were more than 200 Tropezians at the Battle of Velez-Malaga in 1704, during the War of the Spanish Succession, when France supported Philip V-the grandson of Louis XIV-against the other European claims to the Spanish throne.
Este greu de exagerat rolul Saint-Tropez în marina regală franceză. Unele bătălii au implicat 10% din populația orașului și peste 60% dintre marinarii săi activi. Peste 500 de marinari locali au luat parte la Războiul de Independență american din 1778 până în 1784, în timp ce peste 100 au fost implicați în tragica bătălie de la Nil dintre flotele britanice și franceze din 1798. De asemenea, au fost prezenți peste 70 de bărbați locali. în largul coastei Crimeei în timpul războiului Crimeei din 1854. În ciuda scăderii numărului de marinari, mulți localnici erau încă în uniforme marinei în timpul celor două războaie mondiale.
Declinul și renașterea St Tropez
Secolul al XIX-lea a fost marcat de un anumit declin, unul pe care Eugene Sue îl ilustrează viu, și cu un strop de ironie, în romanul său. Salamandra: “Quiet and old Saint-Tropez, home of a brave admiral, of the noble Suffren! All that is left of your former splendor are these two towers, reddened by a blazing sun, cracked and ruined, but adorned with green ivy crowns and garlands of blue-flowered bindweeds… And you too, poor port of Saint-Tropez, we can also pity you! For it is no longer those dashing ships with scarlet banners that anchor in your deserted waters; no, it is sometimes a heavy merchant ship or a meager skiff; and if luck has it, a thin schooner, with a narrow bodice tight as a bee, comes to collapse in the shelter of your breakwater, and the entire town is thrown into a state of emotion.”
Eugene Sue sensed that a page of the city’s history was being turned. The glorious voyages in the service of the Turks were definitely a distant memory. Yet even though Eugene Sue was an enlightened connoisseur of maritime history, he seemed to overlook the fact that there were still countless men sailing the world’s seas, from the coasts of Africa to the West Indies.
When his novel appeared in 1832, Saint-Tropez was looking for a future, and it would be the vitality of the Annonciade shipyards that helped restore the city’s glory in the middle of the century. While the shipyards in La Ciotat and La Seyne specialized in the construction of steel-hulled steamers, Saint-Tropez met the demand for wooden sailing boats. The Tropezians would build bigger and bigger boats. Their brigs and three-masted sailing ships would gain renown across the country’s southern ports, and Tropezian builders sold their boats to captains from Agde to Antibes.
În timp ce a doua jumătate a secolului al XIX-lea i-a văzut pe mulți tropezii să se îndepărteze treptat de mare, mai existau încă un număr considerabil care urmărea comerțul strămoșilor lor. Au trecut prin Strâmtoarea Gibraltar la bordul unor nave mari cu trei catarge care au călătorit din Oceanul Indian până în Marea Chinei de Sud, au navigat pe coastele africane de la Goree la Zanzibar și au frecventat porturile Havana, New York, Valparaiso sau San Francisco.
Travelers visiting Saint-Tropez mostly noticed the fishermen returning to the quay every day to dry and repair their nets while their wives sold the fish. They were oblivious to the fuller story behind the lives of these seafarers. This is how the myth of the charming little fishing port was born, even though up until the 1920s, captains from Saint-Tropez commanded some of the finest vessels of the French merchant navy.
At the same time, the small town began to attract those seeking peace and quiet. Emile Ollivier, the last prime minister for Napoleon Ill, opened the way, succumbing to the charms of Saint-Tropez as early as 1862. He was followed at the end of the century by Octave Borrelli, the one-time governor of Egypt, who had a large castle built which still bears his name.
Mulțimea la modă și artistică
Sudul Franței s-a bucurat de o asociere îndelungată cu o gamă de pictori talentați care s-au adunat cu toții în regiune pentru a căuta inspirație din culorile, lumina și priveliștile provensale. Saint Tropez a fost un favorit în special printre marii maeștri artistici precum Matisse, Picasso și Signac, care au venit cu toții în satul de pescari somnoros la un moment dat în cariera lor și au fost inspirați să creeze unele dintre cele mai bune lucrări ale lor.
The history of the painters in the town is well known, but there were also the writers, and then the filmmakers arrived after the First World War, settling in Saint-Tropez and around the gulf. This is how Saint-Tropez changed its face once again.
În curând, micul port a devenit foarte la modă, iar în 1926 celebrul showman și manager de teatru parizian Leon Volterra s-a mutat și a achiziționat ceea ce a devenit Chateau Volterra. Monsieur Léon Volterra a fost un impresionant de teatru din Paris care, în timpul unei vizite la Saint-Tropez, care deja un loc de adunare pentru vedetele zilei, a fost luat de o sirenă locală, Simone, un pescar. fiica. S-au căsătorit într-un an.
When elected mayor of Saint-Tropez in 1936, Léon Volterra had little time for his official functions and left matters in Simone’s capable hands. “The Lady Mayoress”, as she became known, was a popular figure in the area, a tireless promoter of its cultural life and, evidently, an indefatigable hostess.
Căsătoria soților Volterra s-a prăbușit la scurt timp după război, dar doamna Volterra a rămas la castel, vânzând parcele de pământ pentru a-și face rostul. Ea a continuat să primească la castel actori, pictori și scriitori și, în fiecare an, de Crăciun, îl deschidea întregului sat. Ramatuelle. În anii următori, a devenit o susținătoare înflăcărată a festivalului anual de teatru în aer liber din sat, la care, până la moartea ei, în 1989, a ocupat un loc în primul rând pentru fiecare spectacol.
Multe filme ar fi filmate în oraș. Unii regizori veneau să spună o poveste plasată în Provence, precum Jean Choux, care a filmat La Servante („Servitorul”) în 1929. filmul lui Jean Godard Pour un soir...! („pentru o noapte”), care a fost filmat în oraș în 1931, ilustrează magnific Saint-Tropez-ul anilor douăzeci, un Saint-Tropez care avea să mai reziste doar câțiva ani. Din 1935 până în 1941, Volterra a devenit primar al orașului Saint-Tropez, făcând orașul și mai notoriu plin de farmec.
După al Doilea Război Mondial, Saint-Tropez avea să devină mai la modă ca niciodată. Cineaștii s-au întors și în 1955 filmul Și Dumnezeu a creat femeile a fost lansat și a provocat destulă controversă (iată povestea completă despre asta).
From then on, the entire world, from all spheres of society, would know of Saint-Tropez, as a glamorous destination where the newest fashions are on display and where masterpieces and lovable B-movies continued to be filmed.
Astăzi
În zilele noastre, este imposibil să nu remarci parcarea plină de mașini de lux europene, precum și mulțimea ușor de văzut. Dacă aveți noroc, puteți observa cu ușurință oameni precum Beyonce, Angelina Jolie, Naomi Campbell, Kate Moss, Ralph Lauren și alte celebrități de top.
Până în prezent, portul rămâne cel mai faimos port de agrement din lume, iar peninsula rămâne, în ciuda degradării reale a mediului din cauza supraaglomerării, unul dintre cele mai conservate și mai puțin artificiale colțuri din sudul Franței. Este clar că în spatele acestei imagini festive, celebrate, se află o istorie bogată și mai intimă: cea a tropezienilor care, generație după generație, au făcut Saint-Tropezul de astăzi.
Vreau mai mult? Citește-ne ghid pentru istoria A-list din St-Tropez, povestea nebună despre omul fără cap după care poartă numele orașului, și aflați despre scandalul care a făcut celebrul St-Tropez.
